Un subiect sensibil pe care l-am întâlnit adesea de-a lungul carierei mele în recrutare și resurse umane este angajarea după vârsta de 45 de ani. Pe cât de mult am fost întrebată despre fenomene, trenduri și soluții în acest sens, pe atât de mult am auzit tot felul de mituri care îi împiedică pe oameni să-și continue viața profesională după această vârstă sau să facă schimbarea pe care și-o doresc.
Nu am ajuns încă la 45 de ani, însă am întâlnit în jurul meu o mulțime de povești care mi-au demonstrat că putem avea succes în carieră și la „a doua tinerețe”. Într-adevăr, lucrurile pot fi influențate de contextul social și cultural în care ne aflăm, însă mindset-ul, unul dintre cele mai importante instrumente din punctul meu de vedere, se află în controlul nostru.
Mai jos, voi inventaria câteva dintre aceste mituri și voi încerca să le combat cu exemple din experiența personală, cu povești din familia mea sau ale unor oameni celebri pe care îi apreciez.
Doar în copilărie poți acumula informații
Observ în rândul părinților de vârsta mea că își trimit copiii la tot felul de activități: limbi străine, balet, sport, pictură și așa mai departe. În Sibiu, cu precădere, părinții își doresc ca cei mici să învețe germana la nivel nativ și astfel îi înscriu la grădinițe sau școli cu predare în germană. Nu în toate cazurile lucrurile dau rezultate; pe lângă faptul că germana este o limbă dificilă, este complicat să înveți orice materie, precum fizică sau chimie, în altă limbă.
Există acest mit pe care o parte dintre părinții din ziua de azi încă îl perpetuează: doar în copilărie poți să acumulezi orice fel de informație. De ceva vreme, iau cursuri de pian, iar profesorul meu consideră că pot studia mai mult decât un copil, pentru că sunt adult și am o altă capacitate de organizare, am abilități de învățare și de selecție pe care le-am dobândit în timp, am creierul antrenat, dar și o altă rezistență la efort. Cu alte cuvinte, învățarea nu se oprește la 6, 10 sau la 18 ani. Ar trebui să fie un proces pe care să-l hrănim constant și astfel vom realiza faptul că și la 45 de ani putem învăța lucruri noi sau chiar putem schimba domeniul profesional.
Rușinea de a face greșeli
Până la vârsta de 6 ani, copiii învață mai rapid pentru că nu au dezvoltat sentimentul rușinii. Cu alte cuvinte, nu le este frică de greșeală, testează variante, explorează și acumulează cunoștințe. Treptat, cresc într-o societate și într-un mediu de învățământ în care, după cum spunea dr. Cristian Andrei, iau note de la 10 la 1 și nu de la 1 la 10, așa cum ar fi normal.
Știm deja, în România, tendința de a sublinia eșecurile, părțile negative și rușinea care vine la pachet, este foarte prezentă. De aceea, ajungem să credem că la 45 de ani e prea târziu să facem schimbări profesionale și, mai mult, rușinea că am putea eșua este copleșitoare.
Sunt membră a Clubului Francofon din Sibiu și, acum doi ani, echipa de acolo a organizat un campionat de tenis. M-am înscris la categoria de începători și toată lumea m-a felicitat pentru curajul de a juca, chiar și fără antrenamente anterioare. Am jucat alături de cineva priceput și mult mai înalt ca mine, însă niciun moment n-am simțit că ar trebui să nu fiu acolo, să nu greșesc sau mă consider inferioară. Indiferent că ai 45 sau 50 de ani, că aplici pentru un job nou sau este vorba despre o activitate de timp liber, dă-ți voie să încerci și acceptă faptul că un eșec nu te definește.
După 45 de ani îți pierzi vitalitatea
Zâmbesc de fiecare dată când îmi amintesc de străbunicul meu care, la 95 de ani, dădea cu coasa pe dealuri. Fiica lui, bunica Elisabeta, s-a angajat în jur de 47 de ani, după ce a crescut 5 copii, și a lucrat până la 60 ca să poată avea pensie.
Mama mea avea 45 de ani când a terminat Facultatea de Științe Economice. Tot atunci, a făcut schimbarea din domeniul bancar în cel al asigurărilor. Nu i-a fost ușor pentru că a trebuit să învețe abilități de vânzare și de interacțiune cu oamenii. În prezent, are 63 de ani și colaborează cu un broker de asigurări. De asemenea, cunosc oameni de peste 45 de ani care s-au (re) angajat în asigurări, prin urmare este un domeniu care acceptă persoane indiferent de vârstă.
Tata este strungar, o meserie căutată și astăzi. La 53 de ani a plecat în Italia și a lucrat timp de 9 ani într-o fabrică. Nu concepe să nu aibă o activitate și să nu se simtă util, la fel ca toți cei de mai sus. După ce a revenit în România, a trimis CV-ul la mai multe companii de profil și imediat a fost sunat pentru câteva interviuri. Domeniile tehnice și de mentenanță caută în continuare oameni care cunosc bine o meserie, chiar dacă au vârste ceva mai înaintate.
N-aș vrea să generalizez, însă în România oamenii parcă își induc această mentalitate că după 45 de ani obosesc, nu mai au energie și devin din ce în ce mai inactivi. Străbunicii, bunicii și părinții au fost întotdeauna pentru mine surse de motivație și, oricând am avut ocazia, le-am împărtășit cu drag poveștile.
Teorie, nu practică
„Vreau X job, dar nu știu germană.” O replică pe care am auzit-o adesea, dar niciodată urmată de: „În doi ani voi învăța germană.” Într-un asemenea caz, vorbim despre un blocaj pe care îl conștientizăm, dar pentru care nu facem nimic practic ca să-l soluționăm. Motivele pot fi toate cele de mai sus, plus trăsături de caracter ale fiecăruia.
Cred că lucrul acesta este valabil și pentru aspecte mai mici ale vieții noastre de zi cu zi. De exemplu, am întâlnit multe femei care, deși au permis, nu conduc, chiar dacă acest lucru le-ar oferi independență și le-ar ajuta să se descurce mai ușor. Mama și-a luat permisul la 43 de ani, iar astăzi își plimbă nepoții între Sibiu și Brașov singură. Cu alte cuvinte, vârsta nu ar trebui să te împiedice să pui în practică ceea ce știi, să-ți demonstrezi valoarea sau să depășești anumite blocaje psihice.
Mi-a trecut vremea
Un mit și o mentalitate care mă întristează și mă revoltă deopotrivă. Cred că orice vârstă, inclusiv 45 sau peste, poate fi un moment potrivit să faci o reconversie profesională sau să pornești pe calea antreprenoriatului. La grădinița copilului meu, există o educatoare care, anterior, a lucrat vreme îndelungată în domeniul textil. Ulterior, s-a angajat la grădiniță pe un post de îngrijitoare, însă s-a dovedit că are abilități extraordinare în lucrul cu cei mici, iar de 6 ani este educatoare cu normă întreagă și foarte iubită de copii.
Mai vreau să mai dau două exemple care îmi sunt tare dragi și care sper să inspire. Paula Scher este una dintre cele mai influente personalități ale întregii lumii în domeniul graphic design și are 73 de ani. A creat unele dintre cele mai cunoscute logo-uri din lume, iar amprenta ei în domeniu a devenit parte a culturii americane. Puteți urmări toată povestea ei într-unul dintre episoadele serialului Abstract de pe Netflix.
Neagu Djuvara, după cum a mărturisit chiar domnia sa, și-a pus viața între paranteze timp de 45 de ani, pe perioada exilului. A revenit în țară la vârsta de 73 de ani și și-a împlinit visul de a deveni profesor, vârstă la care alții ies la pensie. În cuvintele lui Gabriel Liiceanu: „Bătrânețea ne ia in primire când începem să deschidem poarta tristeții și a încruntării. Pe Neagu Djuvara nu l-am văzut niciodata trist.”
Știu că este un exemplu excepțional, însă avem nevoie de astfel de repere indiferent de vârstă și de drumul pe care ni-l alegem.
***
Sunt conștientă de faptul că la 45 de ani sau după pot apărea mai multe obstacole profesionale decât la 25. Însă cred că multe dintre ele sunt autoimpuse și cred că pot fi depășite cu antrenament, răbdare, perseverență și un strop de motivație pe care sper să o găsești în rândurile de mai sus.