Povestea noastră

Despre noi
Suntem o agenție de recrutare și resurse umane
care oferă consultanță specializată atât companiilor, cât și profesioniștilor. De-a lungul experienței noastre, am derulat numeroase proiecte pentru industria de automotive și am lucrat pentru diferite sectoare de servicii (BPO, IT, legal).

Am intrat pe piața din România în 2008, iar la nivel global avem o istorie de peste 30 de ani. Ne găsești în orașe importante din țări precum Germania, Franța, SUA, Maroc sau China. În 2020, am lansat Kitul pentru Carieră, primul shop online cu soluții practice de angajare dedicat managerilor, specialiștilor și oricărui profesionist care își dorește să facă următorul pas în carieră.

Sediul nostru din România se află la Sibiu, însă înțelegem în profunzime dinamica pieței de recrutare la nivel național. Am derulat proiecte de recrutare și consultanță în toate zonele României – Centru (Sibiu, Brașov, Tg Mureș, Alba), Sud (București, Ploiești, Pitești, Slatina etc), Nord-Vest (Cluj, Timișoara, Arad, Oradea), Est (Iași).

Ne bucurăm să construim parteneriate de încredere cu toți cei cu care colaborăm și să aducem la masă soluții aplicate și o mentalitate antreprenorială, open-minded și cross-border. În felul acesta, ne asigurăm că oferim consultanță relevantă, de actualitate, care îmbină direcțiile globale cu experiența vastă acumulată pe piețele locale.

Misiunea noastră
Lumea se schimbă. Nevoile noastre se modifică. Rolul pe care munca îl are în viața noastră trece printr-o transformare fundamentală. Știm că, în contextul ăsta, o schimbare în carieră este o decizie complexă, care ascunde multe căutări, dileme și nevoi.
Misiunea noastră este să îi ajutăm pe profesioniștii din România să obțină jobul care li se potrivește cu adevărat și, astfel, să fie mai aproape de viața profesională împlinită pe care o caută.
Ne propunem să vedem recrutarea dincolo de cifre și să căutăm - indiferent de serviciile pe care le oferim - echilibrul dintre nevoile candidatului și așteptările angajatorului.

Kitul pentru carieră
Kitul pentru Carieră este un shop online cu resurse aplicate, care ajută profesioniștii, managerii și specialiștii din România să își simplifice procesul de angajare și să obțină claritate la întrebări complicate:

Cum găsesc oferta de joburi potrivită? Ce funcționează și ce nu în procesul de angajare? Cum mă reconectez la oportunitățile din industrie? Cum fac o reconversie profesională pe care să nu o regret? Cum mă asigur că mă pun cu adevărat în valoare la interviu, în CV sau pe profilul de LinkedIn? Cum evaluez corect o ofertă de job?

Prin Kitul pentru Carieră, vrem să producem o schimbare în bine în viața profesioniștilor din România. Le oferim acestora instrumentele de care au nevoie pentru a obține joburile care li se potrivesc, conectate la valorile, nevoile și competențele lor: de la reprezentare directă în fața angajatorului, la alerte de joburi selectate special pentru nevoile lor până la sesiuni de coaching, ghiduri de reconversie profesională sau servicii de editare a CV-ului.
Altfel zis, marii descoperitori sunt cei care își găsesc drumul în viață, iar Kitul pentru Carieră este busola care îi ajută să navigheze chiar și prin cele mai agitate ape. :)

Contactează-ne
Dacă ai ajuns până aici, ne-ar plăcea să facem cunoștință.
Ne poți scrie la: angela.ghircoias@eurotriade.com